Elena Cojocari, băștinașă din Hristoforovca, ne-a oferit câteva detalii despre stație și satul Hristoforovca:
„Eu țin minte, copil fiind, cum au dat jos decorul vechi, tot era mozaic, stil geometric, culori galben, portocaliu, nuanțe de cafeniu și albastru, destul de frumos. Și țin minte cum au creat mozaicul nou. Mi se părea gigantic. Dar sincer, nu țin minte anul.
Toate pământurile, începând cu s. Bumbăta până la Negureni, r. Ungheni, au aparținut unei familii bogate de armeni, veniți în părțile locului din sec XVIII. Eu am cercetat tot dosarul lor, am urmărit genealogia până în 1917, când ultimii descendenți, și paradox, că numele ultimului descendent coincide cu a stră stră bunelului Carabet Hristofor Anuș. Desigur el a fost ucis de bolșevici dar pământul a fost împărțit oamenilor încă în 1906-1907. De la el se trage și numele satului – Hristoforovca – deși din 1906-1911 se numea sat pe râul Delia.
Pe baza documentelor din ANRM am scris un articol despre genealogia acestei dinastii de boieri. La îceputul secolului XIX boierii locali doreau să treacă în tagma dvorenilor, de asta scriau cerere și prezentau toate documentele ce ar confirma că sunt boieri de rang înalt: ce pământuri au, ce strămoși cu funcții. Carabet Anuș a fost Comis la curtea lui C. Moruzi, deci era funcționar în Sfatul Domnesc. Dar el nu avea confirmare (document cu pecete domnească), avea doar caftan – un gen de togă, pe care o primeau de la Domnitor odată cu funcția. Poate cineva să mă critice, aici nu cunost prea multe detalii. Dar familia lor a fost refuzată pe motiv că nu este document și ei depuneau dosarul iar și iar. Abia la sf. sec XIX le vine confirmarea. Ei erau destul de exigenți cu țăranii lor. Aveau mai multe conace. Nu erau iubiți de administrația țaristă, din cauză că ținteau privirea peste Prut și nu ierau loiali conducerii. Sătenii mai țineau minte cu au fost tăiați bucăți și arse casele lor. Sper, că măcar unii din familia numeroasă, au reușit să scape peste Prut, dar chiar dacă sunt, precis au schimbat numele de familie. Lor li s-a datorat construcția școlii vechi și biserici de lemn din sat. Acum sunt instituții noi. “